UNIREA BIBLIOTECILOR, UN REGAL ÎN CADRUL CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE A BIBLIOTECARILOR DE LA BACĂU

Unirea bibliotecilor a fost un prețios eveniment, catalogat ca atare în patrimoniul sufletesc al tuturor bibliotecarilor prezenți la Conferința Internațională ”BIBLIOTECA PUBLICĂ – soluții și perspective în dezvoltarea comunității”, desfășurată la Bacău în perioada 16-19 mai 2018.

sirna

Organizatorii ediției de primăvară a Conferinței ANBPR – Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Biblioteca Județeană ”C. Sturdza” Bacău, în parteneriat cu Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuți și Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova – au imprimat acestui eveniment profesional o înaltă ținută istorică și identitară. În plin An Centenar al Marii Unirii și cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de bibliotecă publică în Bacău, Conferința bibliotecarilor a constituit un cadru propice strângerii legăturilor dintre provinciile culturale românești și construirii de noi posibilități de colaborare între bibliotecile românești din Româna, Republica Moldova și Ucraina.
De asemenea, după cum sublinia Sorina Stanca, Președintele ANBPR, au fost aduse ”în prim-planul vieții profesionale a bibliotecarilor exemple de bună practică, proiecte și programe în care parteneriatul utilizatori-bibliotecă creează plus-valoare nivelului de bunăstare și civilizație al comunităților locale”. La deschiderea oficială a Conferinței, Dna Sorina Stanca a făcut o pledoarie despre ”curaj” în profesia de bibliotecar, referindu-se la proiectele inițiate de bibliotecari, în multe biblioteci publice din România, și despre care nu se știe datorită modestiei bibliotecarilor. ”Trebuie să ieșim din zona de confort și să arătăm comunității profesionale realizările noastre, să arătăm comunităților pe care le servim că suntem importanți și că facem lucruri bune pentru cei care vin în bibliotecile publice, într-un cuvânt, să avem curaj”, a precizat Sorina Stanca.
O dovadă de curaj este și participarea Bibliotecii Comunale Șirna, județul Prahova la această conferință – reprezentată de Iuliana-Camelia Pîrvu, în calitate de bibliotecar responsabil – și susținerea în plen, în prima zi, a unui material legat de ceea ce înseamnă ”biblioteca verde”, un concept în concordanță cu obiectivele Agendei ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, ilustrat cu un film sugestiv: ”Biblioteca Comunală Șirna crește cetățeni implicați”.
Aceasta, în contextul în care Conferința de la Bacău a prilejuit o gamă variată de comunicări profesionale, ateliere de lucru, acțiuni culturale, cu participarea a 180 de bibliotecari, specialiști în biblioteconomie, parteneri tradiționali ai ANBPR, reprezentanți ai mediului cultural local, dar și personalități ale vieții artistice românești, interesate de domeniul bibliotecilor și de performanțele instituțiilor publice din domeniul culturii. Prima conferință în plen a fost susținută de Prof. Univ. Dr. Hermina Anghelescu de la Wayne State University, Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, Detroit, Michigan, SUA., un specialist de marcă în domeniul biblioteconomic.

sirna3 (1)

În plen și pe secțiuni au fost prezentate peste 50 de comunicări științifice, tratând teme dintre cele mai importante privind prezentul și viitorul bibliotecilor publice, subliniindu-se importanța acestor instituții în dezvoltarea societății, în educația permanentă și în promovarea culturii.
Tot din județul Prahova a mai participat la Conferința de la Bacău și cunoscutul caricaturist român și bibliotecar la Biblioteca Comunală Sângeru, Marian Avramescu. Acesta i-a încântat pe colegii bibliotecari cu portretele pentru care au pozat, realizate și dăruite lor pe întreaga durată a conferinței. Tot el a îmbogățit acest eveniment cu o expoziție de caricatură, la intrarea în Aula ”Moldova” a Universității ”George Bacovia”. Vernisajul acestei expoziții a avut loc pe 17 mai, după deschiderea oficială a Conferinței, moderată magistral de domnul Adrian Jicu, directorul Bibliotecii Județene ”C. Sturdza” Bacău, amfitrionul acestui important eveniment.

sirna4 (1)

Adrian Jicu, nu numai că a impresionat prin profesionalism și spirit organizatoric, dar, alături de Mihai Ceucă, este și autorul unei bijuterii editoriale, cartea ”Între oglinzi paralele: o istorie ilustrată a Bacăului”, lansată cu acest prilej și oferită, cu generozitate, tuturor bibliotecilor prezente la eveniment.
Pentru participanții la Conferință, organizatorii au pregătit surprize culturale speciale, la Teatrul Municipal „Bacovia”, la Sala Ateneu din Bacău, precum și la Casele Memoriale ”George Bacovia” și ”Nicu Enea”. Astfel, am participat la lansarea volumului „Oarecum anacronic”, de Dan Petrușcă, într-un eveniment numit „Pasiunea Poeziei”, unde poeta Nora Iuga și criticul literar Constantin Dram – invitații speciali – au avut intervenții pe sufletul auditoriului. Un moment aparte a fost și recitalul Cvartetului „Consonanțe” , care a alternat, într-un dialog al artelor, cu momentul poetic susținut de actrițele Eliza Noemi-Judeu și Denise Ababei.
În cea de-a doua zi a Conferinței, după susținerea lucrărilor de specialitate în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene ”C. Sturdza”, la Sala Ateneu din Bacău au urmat aproape patru ore în compania unor invitaţi de suflet și pe sufletul bibliotecarilor. Solista de muzică populară Sofia Vicoveanca a încântat cu un recital extraordinar de cântece populare şi cu un recital de poezie din creaţiile proprii intitulat „Românește”. A urmat un Florin Piersic așa cum nu l-am văzut niciodată, ce a înflorit pe rând, în ochii celor prezenți lacrimi de bucurie și de nostalgie și ropote nesfârșite de aplauze. Numindu-se el însuși ”Bibliotecarul Florin”, l-am citit și l-am simțit așa, vibrând la unison cu năzuințele noastre, până în străfundul inimilor bibliotecari români. Recitalul „Florin Piersic… pur şi simplu” a dezvăluit talentul polivalent al actorului colosal și darul lui de a-i uni într-o simțire pe toți cei ce gândesc, grăiesc și scriu în limba română.
În această atmosferă, bucuria serii a culminat cu Unirea Bibliotecilor, semnându-se un acord de colaborare între asociațiile de bibliotecari din România, Republica Moldova și Ucraina.
Deși agenda evenimentului a fost plină, nu am avea cum să spunem că vreuna dintre activități a prisosit. Toate acțiunile profesionale, culturale și identitare înscrise pe agenda Conferinței la care am participat au fost de înaltă ținută culturală și profesională, motiv pentru care îi felicit pe organizatori și pe gazde.
Un moment important al Conferinței a fost reprezentat de Ședințele Biroului Executiv și al Consiliului de Conducere al ANBPR și alegerea, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a ANBPR, a doi reprezentanți care să facă parte din Comisia Națională a Bibliotecilor. Au fost propuși și votați în unanimitate Sorina Stanca, Președintele ANBPR și Liviu-Iulian Dediu, Vicepreședintele ANBPR.
Conferința Internațională a Bibliotecarilor de la Bacău a fost, pentru patru zile, un teritoriu de lumină în care a avut loc întâlnirea și reîntâlnirea cu colegii bibliotecari din spațiul cultural românesc, locul în care s-au împărtășit experiențe profesionale, s-au consolidat prietenii, s-au regăsit acei oameni de noblețe, care știu să dăruiască semenilor, comunității, din preafrumosul sufletului și al muncii lor: bibliotecarii.
Iuliana-Camelia Pîrvu

Leave a Comment