Una urâtă și creață

de MACOVEANU MIHĂIȚĂ

2012-09-26 | |

De un verde, viu impregnate, stau presărate, toate,

Frunzele copacului pe crengi întâmplător curbate,

Sfidătoare fără voie, iese-n față, una urâtă și creața,

Ce e prinsă, așa se pare, numai de un fir de ață.

 

Se hlizesc, pe seama ei, toate cele minunate,

Ea plânge și-i copleșită, de atâta răutate,

Stă mai tot timpul retrasă, rar urechea-și mai apleacă,

Din gândul anevoios, la bătrânul copac-tată:

 

– O nu plânge fiica mea, ești mai plină de culoare,

Că-mi arăți prin chipul tău, toamna călăuzitoare!

Ce-i pădurea fără ploaie și nervurile-ți uscate?

E ca boala fără leac sau ca viața fără moarte!

Leave a Comment