Trenul Regal de 1 Decembrie, călătoria anuală de la Sinaia la Sibiu

trenul-regal

Pe 1 decembrie, de ziua Națională a României, principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor lua parte la călătoria anuală a Trenului Regal, pornind de la Gara Sinaia până la Gara Sibiu. Călătoria va începe în ziua de 30 noiembrie şi se va încheia pe 1 Decembrie. Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866. În Trenul Regal vor fi prezente Familiile Regale ale Belgiei și Bulgariei. Invitații de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, precum și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei. În tren vor mai fi invitați elevi olimpici, profesori, personalități ale societății civile, autorități locale ale comunităților vizitate și jurnaliști. Familia Regală invită toți locuitorii din orașele Sinaia, Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu să ia parte la acest eveniment care onorează unul dintre cele mai importante acte ale istoriei noastre moderne, Marea Unire. Familia Regală va lua parte, în seara de 1 decembrie, la concertul dedicat Zilei Naţionale, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.

Leave a Comment