Poduri de supratraversare vandalizate, crapaturi si denivelari in asfalt. Cum arata la 3 ani de la inaugurare sectorul de la Dumbrava al autostrazii Bucuresti-Ploiesti. VIDEO

Dupa nici trei ani de cand a fost inaungurata cu mare tam tam autostrada Bucuresti – Ploiesti, unul dintre podurile care o supratraverseaza in judetul Prahova, la Dumbrava, a inceput sa o ia la vale, cu toate ca zona nu este cunoscuta pentru alunecari de teren. Asa au aparut crapaturile si denivelarile in asfalt, destul de serioase. Mai grav este ca pasarela nu este folosita aproape deloc de localnicii cu terenuri agricole in zona, pentru ca exista o alta la nici 500 de metri distant. In plus, hotii de fier vechi au devalizat deja o parte din balustrada cat si din panourile de protectie.

PicMonkey Collage2

Construit special pentru satenii din Zanoaga cu terenuri agricole peste drum de autostrada, pasajul suprateran zace nefolosit pentru ca accesul se face foarte greu, prin hartoape, mai ales ca nu este amenajat un drum macar pietruit. Majoritatea localnicilor foloseste cel de-al doilea pod din apropiere, spre Sicrita. In plus, podul spre Zanoaga a inceput sa se crape serios si sa se deniveleze circa 10 de centimetri, semn ca nu a fost tocmai bine construit.

Din fericire, podul este inca in garantie astfel ca astazi am gasit echipele de muncitori la treaba. Asfaltau de zor crapaturile si denivelarile. Insa este posibil sa apara si altele.

In zona ar fi avut loc o alunecare de teren cu toate ca evenimentul este unul in premiera pentru comuna Dumbrava. Problemele nu se opresc aici. Zacand nefolosit si mai ales nepazit, intrucat CNADNR se afla in litigiu la acest moment cu firma de paza, hotii de fier vechi au devalizat podul pe sute de metri. Au disparut fara urma din balustrada si panourile de protectie aferente zonei pietonale.

Si nu este singurul pod unde hotii au actionat. Tronsonul autostrazii Moara Vlasiei – Ploiesti are putin peste 42 de kilometri, 11 poduri, 4 pasaje si doua noduri rutiere. Trononul a costat bugetul de stat aproape 240 milioane de euro.

Leave a Comment