Pe gheață, de 80 de ani!/ VideoINTERVIU

 

Patinajul poate reprezenta pentru mulți un hobby, un mod de relaxare, un loc în care să îți petreci timpul în compania celor dragi, însă pentru alții înseamnă o adevărată pasiune. Vă facem cunoștință cu ploieșteanul Marin Beșchea. La vârsta de 89 de ani a ales să își ocupe timpul într-un mod inedit: patinând! Nu este o practică nouă, pentru că patinează încă de la vârsta de 9 ani!

Devine nostalgic ori de câte ori vorbește despre pasiunea sa. Chiar dacă a trecut mult timp de la prima experiență pe gheață, nu poate uita niciodată începutul.

Marin Beșchea nu consideră că hobby-ul pe care îl practică cu atâta lejeritate chiar și la acestă vârstă este unul demn de admirație. Modestia îl face să creadă contrariul. Insă alții sunt de părere că merită toate aprecierile! Tocmai de aceea, astăzi, de ziua lui, reprezentanții unui mall din Ploiești, împreună cu reprezentanți ai primăriei l-au sărbătorit chiar pe patinoarul unde merge zi de zi.

A urcat timid pe scenă, de parcă nu ii venea să creadă ce i se întâmplă. A primit o plachetă aniversară, un tort cu o imagine sugestivă, flori și chiar un permis de intrare gratuită pe patinoar. Era fericit că este inconjurat de câțiva oameni care se bucurau alături de el și care au venit să îl felicite, chiar de ziua sa. Asta pentru că nici astăzi, nici în trecut nu a fost susținut de nimeni.

Patinajul a fost și va rămâne pentru Marin Beșchea, un elixir al tinereții. Fără această pasiune nu ar mai fi el, nu ar mai exista nimic pe lumea aceasta care să il mulțumească cu adevărat. Și asta îl face fericit!

 

Leave a Comment