Parlamentul României ia poziţie faţă de noua lege a educaţiei din Ucraina

Actul normativ adoptat recent de Parlamentul din Ucraina limitează dreptul minorităţilor de a studia în limba maternă.

parlamentul-romaniei

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni astăzi în şedinţă comună pentru a adopta declaraţia Parlamentului României referitoare la noua lege a educaţiei din Ucraina.
Între altele, acest act normativ limitează dreptul minorităţilor de a studia în limba maternă.
În textul declaraţiei se arată că Ucraina trebuie să respecte convenţiile europene în domeniu, iar România solicită ca preşedintele Petro Poroşenko să nu promulge această lege şi să o retrimită parlamentului.
În Ucraina trăiesc în acest moment aproximativ 400 de mii de etnici români.
Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor, Rozalia Biro, a explicat că toţi parlamentarii sunt de acord că legislativul trebuie să aibă o poziţie fermă în ce priveşte schimbarea legii educaţiei în Ucraina şi că acordurile internaţionale trebuie respectate.
“Soicităm atât Radei Supreme, cât şi instituţiei prezidenţiale din Ucraina ca să găsească acele modalităţi de modificare a legislaţiei care să corespundă acestor tratate şi care să respecte întocmai drepturile minorităţilor naţionale de a învăţa în limba maternă”, a spus Rozalia Biro.
Deputatul USR Matei Dobrovie a declarat că legislaţia adoptată de Parlamentul de la Kiev are ca ţintă de fapt minoritatea rusă din Ucraina, dar este astfel afectată şi minoritatea română.
“Sper ca relaţia dintre România şi Ucraina să nu fie efectată pentru că soluţiile extreme pe care le-am auzit zilele acestea vehiculate de unii politicieni iresponsabili precum denunţarea tratatului de bună cooperare şi vecinăte dintre Ucraina şi România nu ar servi nici uneia dintre părţi, ar fi un singur câştigător, şi anume Rusia”, a susţinut Matei Dobrovie.
Deputatul USR Matei Dobrovie a precizat că ar fi de dorit ca Ucraina să accepte avizul consultativ al Comisiei de la Veneţia privind respectarea de către Ucraina a angajamentelor sale internaţionale.

Leave a Comment