ORACOLUL. Misterul copilăriei

Cu toții ne aducem aminte că atunci când eram copii, o soră, o prietenă sau o vecină, alerga către noi să îi completăm oracolul. De cele mai multe ori acesta era un caiet colorat, o agenda mai neobișnuită sau un carnețel pe paginile căruia erau așternute mai multe întrebări. Deschidem deci paginile pe care le răsfoiam pe atunci, și în care trebuia să completam cu atenție răspunsurile la întrebările “stăpânei oracolului”.

Nu cred că a scăpat cineva în perioada copilăriei fără să fie rugat măcar de o fată să îi completeze oracolul. Pe atunci, când nu exista atâtea mijloace de comunicare moderne, oracolul era modalitatea prin care mai aflai câteva secrete ale prietenelor din anturaj. Și uite așa, de cum îl deschideai, erai nevoit să completezi o mulțime de informații despre tine. La finalul oracolului însă, cel care așternea răspunsurile pe foile colorate, avea ocazia sa îi adreseze “stăpânei oracolului” o întrebare.

Aceasta era de cele mai multe ori legată de persoana pe care o plăcea, o iubea sau măcar tânjea după ea. Aici intervenea curiozitatea fiecăruia, în funcție de interesul pe care îl avea față de persoana posesoare de oracol. Asta dacă cel care completa oracolul, era un băiat. Curiozitățile de acest gen le viza și pe fete, dornice să afle dacă băiatul pe care îl plăceau, era sau nu și  preferatul celei pentru care completa oracolul. În plus, la finalul acestui caiet enigmatic, fiecare avea o pagină, sau două, în care putea să-și exprime gândurile bune și să îi compună stăpânei o poezie sau un vers pe care să îl aibă ca amintire peste ani și ani.

Pentru a vă aduce aminte din ce întrebări era compus un oracol, deși fizic nu vi-l putem arăta, așternem și noi mai jos un număr de 47 de întrebări cel mai des întâlnite într-un oracol. Și dacă vreți să retrăiți acele momente, rândurile de mai jos vă pot inspira să faceți un oracol în câțiva pași simpli. Nu trebuie decât să vă alegeți un caiet frumos colorat, sa folosiți creioane colorate pentru a scrie întrebările, și astfel, miracolul copilăriei vă poate învălui în scurt timp! Iar dacă cineva se simte inspirat, așteptăm mesajele voastre pe adresa de mail: redactie@ziaruloval.ro

Iată aici întrebările:

1.Un cuvânt de început…

2.Cu cine am onoarea?

3.Porecla ta este?

4.Câți ani ai ?

5.Îmi dai id tau ? (întrebare apărută în oracolele mai noi)

6.Numărul de telefon…

7.Când te-ai născut?

8.Ce zodie ești?

9.Descrie-te puțin din punct de vedere fizic.

10.Ce animal te reprezintă?

11.Ce calități ai?

12.Ce defecte ai?

13.În ce clasă ești?

14.Ce hobby-uri ai?

15.Cam câți prieteni ai ?

16.Care e cea mai bună prietenă a ta?

17.Ai frați/surori?

18.Ce făceai înainte să completezi oracolul?

19.Cum ți se pare că sunt: bună sau rea?

20.Ce crezi despre firea mea?

21.Care este profesorul/a preferat/a?

22.Definiți iubirea (originalitatea)

23.Definiti sarutul (originalitatea)

24.Ce mâcare preferată ai?

25.Băuturi preferate?

26.Ce fel de muzică preferi?

27.Ce fel de formație preferi?

28.Ce fel de film preferi?

29.Un banc scurt.

30.Cum te consideri? Ce ai vrea să schimbi la tine?

31.Ce este fata? Dar baiatul?

32.Un cuvânt despre oracol?

33.Care este ultima carte citită?

34.Vrei să trecem la capitolul dragoste?

35.Ai iubit/iubită?

36.Câți ani are?

37.Cum o cheamă cum/ îl cheamă?

38.Câte minute a durat primul sărut?

39.Au știut părinții?

40.La câți ani ați avut primul/ pima iubit/ă?

41.Ce ați alege din un sărut și o îmbrățisare?

42.Îmi pui 3 intrebări?

43.Prima întrebare?

44. A doua întrebare?

45.A treia întrebare?

46.Un cuvânt de încheiere?

47.O mică amintire vă rog îmi lăsați?

1 Comment

  1. alin says:

    fain oracol ai

Leave a Comment