Margaret Thatcher …

felix arotariteiAm urmărit zilele astea, diferite interpretări ale carierei “Doamnei de Fier” şi am rămas uimit în ceea ce priveşte părerea multora vizavi  de măsurile luate şi parcursul politic.

Într-adevăr, a fost un om politic dur, cu decizii tranşante ce au forţat supravieţuirea şi ulterior dezvoltarea unei societăţi englezeşti ce “căzuse” în umbră. A înăbuşit revoltele sociale şi a susţinut reformele cu riscul de a cădea în disgraţie. Măsurile ei, nu au fost sub nici o formă populiste, îndemnând la respectarea legii şi a aplicării ei imediate, indiferent de poziţia socială a celui care ar fi fost implicat în vreo încălcare a acesteia. A fost omul incoruptibil, cu atitudine clară, chiar dacă ar fi costat-o finalul carierei sale politice. Şi-a asumat riscul de a face ceea ce trebuia făcut chiar dacă din afară ar fi părut a fi o cruzime de neconceput. S-a situat, prin atitudine, la limita dintre tiranie şi democraţie, o limită riscantă pe care, nu oricine ar fi avut curajul să o adopte.

Nu spun asta din admiraţie, pentru că nu aş fi dorit să fiu în locul celor care nu aveau bani să îşi plătească ipoteca, ci o spun din postura omului din afară, fără să fi luat parte la evenimente, să le fi simţit pe propria piele.

Ce ilar, sună afirmaţia conform căreia “privilegiul de a fi cetăţean englez” trebuie răsplătit prin “a plăti taxe”! Da, sună ilar şi totodată crunt (dacă ne raportăm la mulţi “afacerişti” români, ce cuvântul “taxe” nu mai înseamnă nimic!). Cu alte cuvinte, fiind la conducere în timp de criză, e un risc pe care doar poţi să ţi-l asumi sau nu. O prăbuşire economică este rezultatul strategiei unora de dinaintea ta iar tu, ai responsabilitatea “ingrată” de a fi cel ce taie şi rastigneşte, toată ura oamenilor fiind orientată asupra ta. Efectul unui plan de lungă durată, apare târziu iar dacă efectul este dezastruos cineva, pentru a reglementa lucrurile va trebui să “ia palmele” în locul celor de dinaintea lui.

Mulţi politicieni, abordează un management slugarnic al caierei lor politice, raportând deciziile la durata de viaţă a apariţiei lor pe scenă. Nu contest, “motorul” politicii pentru mulţi, este generat de putere, bani şi frica de a rămâne în uitare … Pentru alţii (foarte puţini), “motorul” lor intern este datorat “altruismului”, realizării unor idealuri în care ei înşişi cred cu ardoare, din tot sufletul.

Să faci deosebirea dintre cele două categorii, e foarte greu pentru că ambele apar în “aură de înger” …  dar există o vorbă la fel de veche ce spune: “pomul după roadele lui se cunoaşte”.

                 Echilibrul … este o calitate grea, ce e ca o povară pentru oricine, inclusiv pentru noi, oamenii obişnuiţi … Echilibrul în a te balansa între autoritate – compasiune şi a reveni la starea iniţială, de mijloc, de imparţialitate, acceptând democraţia fără a te îmbăta de putere … sunt dificil de obţinut.

Într-adevăr, un tratament poate fi dureros … economic vorbind dar dacă efectul duce la revigorare,

ar putea fi urmat prin efort colectiv.

 

Leave a Comment