Lucian Avramescu, poetul care a dat nastere “taramului de piatra” de la Sangeru. Sursa de inspiratie care il face sa lacrimeze mereu. VIDEO

Arta de a da sens cuvintelor si a le aduna in carti, care raman peste timp, apartine cu siguranta scriitorilor. Se spune despre ei ca sunt fiinte sensibile, cu o viziune aparte si un suflet nobil. Dar oare ce sentimente ii incearca pe acestia din urma atunci cand se asaza la masa de lucru? In urma vizitei facute la Muzeul Pietrei din Sangeru, reporterii PLOIESTI TV au vrut sa elucideze acest mister, apeland la unul dintre oamenii frumosi ai literaturii contemporane: poetul Lucian Avramescu. 

poetul lucian avramescu

Nu este usor sa iti asterni pe foaie inscrieri de tot felul, sentimente si trairi personale. Dar este placut sa vorbesti despre oameni dragi sufletului tau. De acolo vine adevarata inspiratie pentru cei care scriu. Cei care iti lasa drept mostenire, amintiri de pret. Asa cum spune, cu o usoara apasare, poetul Lucian Avramescu.

Bunicul sau, Victor Avramescu, era un om simplu. Povesteste despre acesta de fiecare data, incercand sa incatuseze cu puterea pleoapelor lacrimile de dor. Nu este usor sa vorbeasca despre omul care il inspira si acum. Dar este mandru ca il mosteneste din toate punctele de vedere.

Il incearca sentimente profunde. Si ne ghideaza elegant catre persoanele dragi, dar care ii sunt si astazi alaturi. Il pomeneste pe profesorul Apetrei, un prieten chirurg, caruia ii datoreaza viata.

Scrierile poetului sunt diferite. Vorbeste fara retineri despre nedreptate, acuza rautatea oamenilor, dar se intoarce de fiecare data la sentimente mai bune. Si ii vin mereu in minte acele persoane pe care le-a cunoscut de-a lungul vietii, si care, din pacate, nu mai sunt printre noi.

Ramane insa ancorat in viata reala, traieste frumos si viseaza. Iar cel mai propice spatiu pentru contemplare este fara nicio indoiala localitatea natala, Sangeru.

Asa isi incheie poetul Lucian Avramescu povestea sa. O poveste emotionanta, din care, cu siguranta, avem ce invata. Asa cum putem deprinde lucruri frumoase si din scrierile sale, care sunt dintre cele mai diverse: volume de versuri, note de calatorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice.

Leave a Comment