LECTIA DE SOFAT. Numarul de accidente din timpul manevrei de mers inapoi cu masina, in Ploiesti. Sfaturile Polititiei Rutiere. VIDEO

Manevra de mers cu spatele a fost una cu ghinion pentru mai multi soferi in ultima perioada. Intr-o singura luna doar in Ploiesti 5 accidente au fost produse de soferii neatenti care au acrosat pietoni in timp ce dadeau inapoi cu masina. Regulile referitoare la aceasta manevra sunt clare, iar pentru Ploiesti TV le-a explicat pe indelete un instructor auto. 

lectia de sofat 3

Numeroase accidente rutiere au avut loc in ultimul timp in Ploiesti, multe dintre acestea fiind soldate chiar cu victime omenesti. Cauzele sunt multiple: de la nedaptarea vitezei la conditiile de mers, la neacordarea prioritatii de trecere pentru vehicule si pietoni. O parte dintre acestea s-au petrecut in timp ce conducatorii auto executau cu autoturismul manevra de mers inapoi. Greseala le apartine in aceste cazuri soferilor care au obligatia de a tine cont de toate regulile impuse de lege. Una dintre primele obligatii ale celor care intentioneaza sa mearga inapoi este sa se asigure ca nu pune in pericol participantii la trafic si sa tina cont de pozitia, directia si viteza acestora. Pentru a face acest lucru trebuie sa priveasca printre scaune, in spate. In plus viteza trebuie sa fie una redusa considerabil.

Regulamentul mai prevede ca in cazul in care vizibilitatea in spate este impiedicata, vehiculul poate fi manevrat inapoi numai atunci cand conducatorul acestuia este dirijat de persoane aflate in afara vehiculului. In tot acest timp, politistii rutieri sunt ingrijorati de numarul tot mai mare de accidente produse in timpul executarii manevrei de mers cu spatele si au un sfat esential atat pentru conducatorii auto cat si pentru pietoni.

Numai in Ploiesti in ultima luna s-au petrecut 5 astfel de accidente. Printre victime s-au numarat un copil, dar si doua femei de 75 si respectiv 81 de ani. De fiecare data la fata locului s-au deplasat ambulante, dar victimele au fost transportate si la Spitalul Judetean de Urgenta pentru a primi ingrijiri suplimentare.

Accidentele de genul acesta pot lua insa intorsaturi incredibile. Spre exemplu, in Resita un sofer de taxi care dadea cu spatele nu a observat un barbat care mergea pe trotuar si l-a lovit. Imediat omul a coborat sa vada ce s-a intamplat si a incercat sa-l urce in masina pe pietonul ranit, insa victima a refuzat. Soferul de taxi l-a asezat pe barbat pe trotuar in timp ce se straduia sa-l convinga sa mearga la spital, dar in zadar. Barbatul ranit a dat un telefon si a cerut ajutoare. In cateva minute, la locul accidentului au sosit doi tineri, iar unul dintre ei, fiul victimei, care l-a si luat la bataie pe taximetrist. Imaginile surprinse de o camera de supraveghere sunt socante. In plus, conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetarile continua acum sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

Leave a Comment