La Azuga a început sezonul de schi

Bucurie mare pentru iubitorii sporturilor de iarnă care au ajuns în weekend în stațiunile de pe Valea Prahovei. Datorită temperaturilor foarte scăzute din ultimele zile, administratorii pârtiilor din Azuga au reușit să-i întâmpine pe schiori cu piste perfect amenajate, deși ne aflăm abia la finalul lunii noiembrie.

start-sezon-ski-azuga

Cei mai bucuroși de starea pârtiei Cazacu, din stațiunea Azuga, au fost copii și începătorii. Stratul de zăpadă artificială măsoară peste 40 de centimetri iar suprafața bătătorită cu ajutorul utilajelor speciale a fost perfectă pentru debutul sezonului de schi. Sosiți din toate colțurile țării, primii schiori au fost foarte încântați de calitatea pârtiei.
Monitorii de schi au avut deja primele ore de predat schiul și spun că vin cu oferte generoase pentru acest sezon hibernal. Deocamdată, pârtia Cazacu din Azuga este singurul domeniu schiabil de pe Valea Prahovei. Administratorii pârtiei spun că au lucrat aproape o săptămână, zi si noapte, pentru amenajarea acesteia și că nu au mai avut de mult un an atât de bun. Și administratorii centrelor de închiriat material sportive s-au pregătit, astfel un echipament coplet de schi pe zi, va costa 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii.
Pârtiile Cazacu sunt de nivel mediu iar dacă în acest moment schiorii nu s-au putut bucura decât de pista pentru începători, administratorii speră ca, în funcție de temperaturile din următoarele zile, să poata amenaja și celelalte două variante destinate avansaților.

Leave a Comment