INVESTIȚII DE PESTE 2 MILIOANE DE EURO ÎN ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE, PRIN PROIECTUL OLIMPIADELEK

Recompensate cu premii în valoare totală de 2.090.000 euro, cele 103 de instituții de învățământ câștigătoare ale proiectului OlimpiadeleK au realizat investiții de impact pentru a îmbunătăți calitatea educației. Peste 65.000 de preșcolari și elevi beneficiază deja de aceste facilități, bucurându-se de condiții mai bune de studiu.

scoala-de-valori

În județul Prahova, patru instituții de învățământ de stat s-au clasat în topul fruntașilor, obținând fiecare câte un premiu de 20.000 de euro: Școala Gimnazială din Strejnicu, Grădinița ”Dumbrava Minunată” (Ploiești), Școala Gimnazială ”Rareș Vodă” (Ploiești) și Școala Gimnazială ”Sfântu Vasile”(Ploiești). Unitățile școlare au investit fondurile câștigate în dotarea claselor și laboratoarelor cu laptopuri, monitoare, videoproiectoare, table magnetice și imprimante, achiziționarea de mobilier nou, softuri educaționale și alte materiale didactice, amenajarea şi întreţinerea spaţiului verde al şcolii, înființarea unui Centru de Documentare și Informare, organizarea unor excursii tematice, reabilitaterea unor spații din unitățile de învățământ etc. Circa 2620 de elevi beneficiază de noile facilități.
În anul școlar 2015-2016, proiectul inedit OlimpiadeleK a provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara la o competiție educațională având ca miză inițierea și implementarea unor activități educaționale extra-curriculare, pentru a stimula în rândul copiilor creativitatea, spiritul civic și lucrul în echipă.
Un număr impresionant de 1.190 de grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee s-au mobilizat cu pasiune și determinare, realizând nu mai puțin de 57.474 de activități educaționale pe tot parcursul competiției, documentate și încărcate pe platforma online www.olimpiadelek.ro. La finalul competiției, cele 103 echipe fruntașe au fost recompensate cu premii totale în valoare de peste 2 milioane de euro. Însă provocarea nu s-a încheiat aici.
Instituțiile de învățământ au investit banii astfel câștigați în proiecte de impact în comunitate, care au vizat achiziționarea de materiale didactice noi, dotarea laboratoarelor și a sălilor de clasă, amenajarea unor terenuri de sport, renovarea unor zone funcționale, organizarea unor evenimente, perfecționarea cadrelor didactice etc. Fiecare instituție și-a creat și implementat propriul proiect de investiții în funcție de priorități.

Proiectul „Olimpiadele Kaufland” a fost sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării. Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe site-ul www.olimpiadelek.ro.

Leave a Comment