Hoti prinsi in flagrant la furat de motorina. Unul dintre ei a fost impuscat in picior de un jandarm. VIDEO

Urmarire ca-n filme sambata seara, in apropierea Ploiestiului. Doi tineri, incercau sa fure motorina din rezervoarele unor autotrenuri din Boldesti Scaieni, moment in care jandarmii i-au surprins. Cand si-au dat seama ca au fost observati, hotii au luat-o la fuga, si dupa ei si fortele de ordine. A fost nevoie de un foc de arma de avertisment pentru ca cei doi sa se opreasca, dar tot atunci unul dintre hoti a amenintat un jandarm cu o surubelnita. In acel moment a fost impuscat in picior. Cazul a fost preluat imediat si de catre politie.

furt motorina

Sambata, la ceas de seara, cu putin timp inainte de miezul noptii, cei doi hoti operau linistiti crezand ca nimeni nu ii va observa cand fura motorina din rezervele autotrenurilor situate in localitatea Boldesti Scaieni.

Doar ca norocul nu a fost de partea lor de aceasta data. Asa se face ca o patrula de jandarmi i-a prins in flagrant in timp ce operau. Oamenii legii i-au somat imediat, insa hotii au rupt-o la fuga. Dupa ei si jandarmii. Acestia din urma au fost nevoiti sa traga un foc de avertisment pentru a ii soma, insa in acel moment unul dintre infractori a scos o surubelnita pe care o avea la el si l-a amenintat pe unul dintre jandarmi. Pentru a se apara, omul legii a tras un foc de arma indreptat catre piciorul hotului.

Dupa imobilizarea celor doi s-a acordat si primul ajutor persoanei ranite, care a si fost transportata ulterior la Spitalul Judetean de Urgenta din Ploiesti. In prezent, aceasta se afla in afara oricarui pericol.

Cei doi tineri se vor alege acum si cu dosar penal pentru tentativa de furt calificat si ultraj. Cazul a intrat si in atentia Inspectoratului Judetean de Politie Prahova.

Cei doi hoti de 24 si 26 de ani sunt din comuna prahoveana Lipanesti. Acestea au fost pentru moment informatiile, la revedere.

Leave a Comment