EUROCULTURA, O FLACĂRĂ PE CARE MIRCEA DIACONU ȘI-AR DORI SĂ O VADĂ ARZÂND MEREU ÎN CAPITALA EUROPEI

Cea de-a doua ediție a Festivalului de Cultură Românească EuRoCultura se va desfășura la Palatul Culturii BOZAR din Bruxelles (Rue Ravenstein, 23), în perioada 9–13 octombrie, evenimentul fiind organizat la inițiativa și sub egida europarlamentarului Mircea Diaconu, de către European Artists Management și cu susținerea Institutului Cultural Român Bruxelles.

mircea-diaconu

În deschiderea festivalului, pe 9 octombrie, ora 18.00, Mircea Diaconu și artiștii participanți la manifestările culturale de la Bruxelles vor avea o întâlnire cu publicul, după care se vor vernisa expoziția de sculptură a artistului George Pavel, respectiv colecția de bijuterie contemporană de inspirație dacică realizată de designerul David Sandu și de studenții săi din cadrul grupului Assamblage, care au fost premiați, în februarie 2016, la London Fashion Week.

Programul zilei de luni, 10 octombrie, ora 18.30, include prezentarea cărții „Drumul crucilor”, scrisă de irlandezul Peter Hurley, care din 1994 trăiește în țara noastră, fascinat fiind de civilizația rurală românească. Va avea loc apoi o degustare de produse tradiționale oferite de chef Mihai Pascu și de asociația non-profit Ecomuzeu Maramureș, promotoare a tradiției, valorilor și modului de viață autentic din satele maramureșene. În încheierea serii, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Claudia Bara vor interpreta piese reprezentative ale compozitorilor Franz Schubert, Cezar Franck, George Enescu și Camille Saint-Saëns.

Ziua de marți, 11 octombrie, va fi dedicată iubitorilor artei teatrale și cinematografice, programul incluzând, de la ora 16.00, producțiile românești 03.Bypass, Acasă la tata, Muzeon – Ștefan Râmniceanu și Faleze de nisip, oferite de organizația non-profit DacinSara cu subtitrare în limba engleză, și basmul muzical Spaima Zmeilor, prezentat de Teatrul “Ion Creangă” din București, cu supratitrare în franceză. Publicul va avea ocazia să se întâlnească, începând cu ora 17.30, cu regizorii și artiștii serii cinematografice: Dan Pița, Șerban Marinescu, Bogdan Ficeac, Laurențiu Damian, Andrei Cohn, Helmis Napoleon-Leonardo, Vlad Păunescu, Oana Păunescu, Ioana Flora.

Teatrul “Bulandra”, din București, va participa la EuRoCultura cu spectacolul Marmură, de Iosif Brodski (regia Yury Kordonsky, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea), care va putea fi vizionat miercuri, 12 octombrie, ora 20.00, fiind asigurată supratitrarea în limba franceză.

Iubitorii de pictură sunt invitați, în ultima zi a festivalului, 13 octombrie, ora 18.00, la Galeria MB-XL (Chaussée de Boondael, 537), pentru a admira creațiile artistului Alexandru Cînean, inspirate de spectacolele cu tragedia „Faust” prezentate la Teatrul „Radu Stanca”, din Sibiu.

“Cred că toată lumea ar trebui să știe cât de bine se pricepe România la cultură; de aceea îmi doresc ca acest festival să existe ca și cum ai aprinde o flacără, care va crește în fiecare an până când toată lumea va înțelege cine suntem și de ce suntem în stare”, declara Mircea Diaconu în septembrie 2015, la prima ediție a EuRoCultura. „Abia aștept să-l refacem, an de an, tot mai bine, tot mai complet, pentru că îmi doresc să fie reprezentate toate artele spectacolului,” spunea atunci europarlamentarul cu referire la EuRoCultura.

Leave a Comment