Educatia … un paradox?

Adesea imi vine in minte faptul ca noi fiintele la un nivel sau altul, suntem maestrii. Va intrebati poate de ce maestrii? Este simplu, pentru ca avem puterea de a crea si de a ne conduce propriile vieti asa cum ne dorim. In timpul evolutiei noastre devenim chiar artisti dramatici proiectand in exteriorul nostru diferite imagini proprii, controland cine si ce dorim sa fim.

In acest fel, fiecare din noi jucam de-a lungul vietii un anumit rol, rol pe care il interpretam atat de bine incat devenim maestrul propriei noastre realitati. Ajungem astfel sa ne controlam personalitatea, fiecare actiune, fiecare reactie, fiecare convingere.

Noi oamenii ne luptam unii cu altii ca intr-o jungla. Suntem plini de prejudecati, de vinovatie, de resentimente, de frustrari si de emotii negative nefiresti:  invidie, manie, ura, tristete, suferinta. Dar realmente noi suntem creatorii acestor monstrii in mintile noastre.

Dumnezeu mi-a dat sansa sa nasc un prunc aflandu-ma la o maturitate biologica si mentala. Am avut astfel posibilitatea sa studiez comportamentul lui permanent si inevitabil mi-am dat seama ca mintea emotionala a unui copil este perfect sanatoasa. Un copil de 2 ani nu este infectat cu emotii negative distructive. Acesti copii nu fac altceva decat sa se joace tot timpul si sa rada. Imaginatia lor este extrem de puternica si ei isi traiesc visul ca pe o aventura a explorarii. In momentul in care obstacolul apare ei reactioneaza si se apara, dar uita de el si traiesc in continuare la fel de intens momentul urmator; isi reincepe jocul, explorarea si amuzamentul. I se citeste fericirea pe fata! Rasul cristalin este dovada ca sufletul ii este curat, nutrind sentimente pozitive, de adevarata iubire.

Copilul la aceasta varsta traieste permanent in prezent. Nu se ancoreaza in trecutul lui si nici nu-si face griji pentru viitor. Este un model de urmat pentru noi adultii, de la care putem invata foarte multe. Sa exprimam tot ce simtim si sa nu avem niciodata temeri de a iubi.

Un moment deosebit din viata mea este atunci cand ma joc cu copiii. Ajung la o stare de fericire maxima, cand retraiesc la randul meu sentimentul copilariei. Copiii sunt inocenti si stiu sa-si exprime iubirea sincera. Imi vin in minte intrebari multiple. Oameni buni, ce s-a intamplat cu noi? Ce s-a intamplat cu intreaga lume in care traim? De ce nu putem trai si interactiona normal? De ce nu putem “conserva” in sufletul nostru inocenta copilariei cu visele?

Problema mare este ca noi adultii suntem contagiosi. Ceea ce noi numim educatie, de fapt nu este altceva decat o imblanizire si o deformare a fiintei umane.  Le aducem copiilor in prim plan tipare educative si ii fortam sa se comporte la fel ca noi. Le trezim spiritul de competitie, dorinte de a fi acceptati de societate si astfel incep sa aiba temeri de a fi respinsi. Le modelam personalitatea si comportamentul intr-un sens total eronat. Astfel, cu timpul, copiii uita cine sunt in realitate si incep sa traiasca in conformitate cu imaginea aleasa si indusa de noi adultii. Isi creaza imagini duale, una pentru acasa, una pentru scoala, pentru societate.

Astfel, visul copilariei fragede se transforma in visul de a fi recunoscuti si aprobati de ceilalti. De a fi puternici, faimosi, importanti, bogati, de a-si putea exprima visul personal in fata tuturor. Si uite asa ajungem toti sa credem ca orice vis este real si depindem de el!

In acest moment apar intrebarile in mintea mea! Este bine sa intervenim in temperamentul copiilor aplicandu-le forme diverse de educatie? Este corect sa influentam noi parintii evolutia si creativitatea copiilor nostri? Este bine sa le inducem inconstient idei si tipare care nu au nici o treaba cu personalitatea  si creativitatea lor? Suntem suficient de intelepti pentru a aplica tehnici si metode de educatie copiilor nostri? Este bine sa intervenim in destinul propriilor nostri copiii si sa ne mandrim cu asta?

Va las pe voi sa raspundeti la aceste intrebari. Oricum pentru mintea mea, educatia, pe care o consideram deosebit de importanta, a devenit un paradox si subiect de studiu pentru viitor.

 

 

 

1 Comment

  1. Rosca Vasile says:

    Oana!
    La intrebarea ta:” Este corect ca noi parintii sa influentam evolutia si creativitatea copiilor nostri?”,iti raspund: Da. Stimulandu- le creativitatea, sa le urmarim, atenti si cu responsabilitate, evolutia si cu mult tact si afectiune sa le recomandam, daca va fi cazul, corectiile necesare, fara sa-i bulversam.Prin comportarea noastra sa le insuflam increderea ca au, in noi parintii, cei mai sinceri si devotati prieteni care,
    cu adevarat, le dorim tot binele.
    Inca o data: Sincere felicitari pentru ceea ce faci.

Leave a Comment