Dosarul “Referendumul” în care Liviu Dragnea este inculpat, amânat

Recursul la procesul Referendumul din 2012 a fost amânat pentru că o parte din cei 70 de inculpaţi nu şi-au angajat avocaţi pentru apărare.

liviu_dragnea

Următorul termen a fost stabilit pentru 23 noiembrie.
Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în acest dosar, este unul din puţinii inculpaţi care au cerut să fie reaudiaţi.
Liviu Dragnea a fost prezent în sala de judecată, el fiind printre puţinii inculpaţi care a spus că doreşte să fie reaudiat de judecători.
După cum transmite redactorul RRA, Diana Surdu, liderul social democrat a refuzat să facă orice fel de comentarii în faţa presei.
Întrebat dacă acest dosar i-ar putea compromite viitorul politic, liderul interimar al PSD a spus că ” nu vrea să amestece justiţia cu politica”.
În primă instanţă, liderul PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că şi-ar fi folosit poziţia în partid cu scopul obţinerii cvorumului de participare la consultarea populară.
Ieri, Liviu Dragnea şi-a anunţat candidatura la şefia Partidului Social Democrat.
Acuzaţiile DNA
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.
În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/ primarii/ activiştii de partid, mai preciza DNA.

Potrivit DNA, demersul lui Dragnea a fost susţinut de 74 de persoane, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt, în sarcina cărora s-a reţinut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

Sursa: politicaromneasca.ro

Leave a Comment