De suflet, pentru părinți!

Foşneşte pădurea de fag,
Mă umple de dor înserarea,
Acasă mi-e bine, acasă mi-e drag

Să stau lângă tata şi mama.
Cu tata ciocnesc un pahar
De vin stors din viţa grădinii,
Dansează în mine prezentul fugar,
Dansează în vânt trandafirii.

Comoară îmi este momentul de-acum,
Mai presus decât multe în lume,
Căci timpul se duce. Din ce ne e drag,
Doar ea, amintirea rămâne.
O, timpul se duce, miros de lămâi
Purtat de o boare amară,
Şi singur deodată la masă rămâi
Şi vinul îţi curge pe rană.
Se crapă în palme paharul ciobit,
Degeaba dai cu pumnul în masă.
Demult ai plecat şi n-ai mai venit…
Şi nu mai e nimeni acasă.

De-aceea-i iubesc şi de-aceea îi cânt
Mai mult, într-o lume de piatră…
Decât să regret, prefer să-i sărut
Ca şi cum n-ar mai fi niciodată.

                                                                 Octavian Petrescu

Leave a Comment