De ce nu suntem acceptați în Schengen?

Da … o întrebare la care toată lumea știe răspunsul … “corupție generalizată …” Așa este, numai că nimeni nu vine cu o idee … De ce această problemă devine de nesoluționat?! Dacă de această stare de fapt, am fi vinovați noi, cei mici, ar fi simplu de combătut: legi aspre și cerința fermă de a le respecta … Numai că, legea nu e încălcată de noi ăștia manipulabili, pentru că noi nici măcar nu ajungem la situația de a încălca  alte legi decât alea de circulație …  Cine are ocazia să facă asta?! Cei care cu mândrie își spun: “leii care sar pe deasupra”! O să spuneți: “-Asta știm, spune-ne ceva nou!”. Așa este, aveți dreptate. Vin din mediul românesc, unde aveam “ocazia” de a “sări” peste lege… Nu am facut-o, nu din rațiuni religioase sau din prea mult devotament pentru țară … nu am facut-o fiindca nu mi-a plăcut … Nu îmi convenea ideea de a mă “prinde în hățișuri” din care nu poți să mai ieși … Odată ce ai început să te compromiți, chiar dacă vrei să te întorci de pe această cale nu poți, fiindcă nimeni nu te va crede. Dacă încerci să nu devii compromis, vei fi “aruncat” din societatea “de vârf românească” asemenea unui corp străin dintr-un organism …

Soluție?! Există soluție: DESCENTRALIZAREA  ROMÂNIEI. O să vă demonstrez că România este încă centralizată. Din acest motiv este așa ușor manipulabilă.

Așa- zisa “revoluție portocalie ” nu s-a produs niciodată. Nu vă imaginați că “revoluția portocalie”  se face ieșind în stradă … în nici un caz … Dacă cei de la conducere nu iau măsuri (pentru că le place să aibă controlul total), am putea să o facem fiecare dintre noi, pașnic, cu zâmbetul pe buze, fără să ne afecteze cu mare lucru dacă se lucrează la asta în mod colectiv. Poate și eu dacă aș fi fost în situația lor, aș fi vrut să demonstrez națiunii “opera mea de artă” prin propagarea de ordine “soldaților din teritoriu”.

Atâta timp cât aproape toate funcțiile posibile din România vor fi ocupate doar pe criterii politice  (începând de la inspectori școlari, sanitari și alte poziții influente) și nu pe criteriul meritologiei (concursuri corecte de ocupare a funcțiilor), situația în țară nu se va schimba. Cum ne afectează? E foarte simplu. Acel om, ajuns  în funcție( pe criterii politice) , indiferent de dorința lui de a face ceva, se va supune ierarhic politicii de partid, plus că va trebui să întrețină lanțul de favoritisme și achitarea datoriilor electorale.

Cu alte cuvinte, ajuns acolo, primești “ordin” sub formă de “recomandare” ca licitația să fie câștigată de un anumit agent economic, chiar dacă acest lucru înseamnă falimentul instituției. Partea cea mai proastă e că odată intrat în “horă” nu mai poți ieși indiferent de valențele tale intelectuale iar în”horă” nu poți intra dacă nu servești interesele de partid chiar dacă ești unul dintre cel mai capabil pe o rază de 100 de kilometri. Un asemenea tip de management de partid (prin natura sa piramidal) cu implicații adânci în comunitate seamănă cu cel comunist (cred ca e un neocomunism) indiferent de coloratura politică. Știu că mulți din interiorul partidelor sunt bine intenționați dar controlul absolut al politicului în viața oamenilor duce la astfel de anomalii din care au de profitat cei ce dețin puterea. Acest mod de “dirijare” ne va duce la mai mult decât la sapă de lemn și poate dăinui nu încă 20 de ani … mai mult de atât.

“Mămăliga de control” al celor de la putere e ingenios întreținută și e greu de crezut că cineva aflat deja acolo va renunța la așa ceva. Vă dau un simplu exemplu:

Să zicem că dumneavoastră faceți parte dintr-o echipă, nu contează care… și… într-o zi, vine cineva și vă întreabă dacă nu vreți să deveniți șef. O să întrebați ce trebuie să faci pentru asta. Ei, o să spună că nu vor mare lucru, că intențiile lor sunt bune dar au observat că actualul șef nu prea își face datoria și că tu ești în măsură să îi iei locul. Totuși, îți spun ei, ai datoria de a susține partidul în următoarele alegeri. În sinea ta, te gândești … “e… nu e mare lucru” și chiar începi să crezi că au intenții bune, mai mult decât atât vei deveni destul de convingător în fața electoratului. Înainte de afișarea rezultatului alegerilor, bați din picioare și ești stresat cu gândul că faci o favoare țării prin sprijinul pe care te chinui să îl aduci. În momentul în care descoperi că partidul favorit a câștigat, te bucuri ca un copil, cu speranța în suflet că deacum totul va merge bine. Euforia ține câteva luni, orgoliul personal fiind mângâiat de laudele celor care te-au ales să îi reprezinți, răzbunările politice încep iar funcția promisă nu întârzie să apară. După ce te vezi șef, începi să vezi că ai foarte mult de lucru, începi să realizezi că nu e așa ușor, începi să ai parte de atacuri din partea opozitiei formată din colegii tăi care “îți vor capul” mai mult decât orice, fără ca să conștientizeze de ce anume. Învrăjbirea dintre colegi continuă, segregarea comunității (împărțirea ei) ia cote nepermis de profunde. Colegii tăi au rămas la fel de săraci, acuzându-te de multe ori că te-au sprijinit (chiar dacă nu au facut-o) și tu le întorci spatele. Peste puțin timp încep să ți se dea telefoane pe linie ierarhică … la genul: ai cerut asta, îți aprob dar sa știi că lucrarea o dai lui cutare … Sau vezi că o să vină cutare … să faci cutare … În acest fel, devii o marionetă care are și o mulțime de făcut (munca nu ți-o face nimeni) pentru ca “să faci cinste” partidului care te-a pus, nu? A … mai ai și obligația de a face ca lucrurile pe care ți le cer, ilegale, să le faci legale. Dacă nu reușești să faci asta, în caz de control (eventual dacă vine opoziția la putere) pici singur de nu te vezi iar cei ce te-au îndemnat să faci asta, se dau la o parte și … nu le mai pasă de tine, pentru că oricând vor găsi în echipa ta un nou fraier care să vrea să îți ia locul și poate chiar să și îi placă ceea ce tu ai refuzat…

Așadar, corupția nu va putea fi atenuată decât prin stoparea intervenției politicii în numirea conducerilor instituțiilor publice (sistemul sanitar, de învățământ, agricol, de control, etc). Promovarea numirilor pe merit, va duce la redresarea României, pentru că avem destule resurse umane ce pot face reformă, eficiență, strategii cu randament de profitabilitate crescut atât pe plan financiar cât și social.

Aștept cu mare interes părerile dumneavoastră !

Contradicția este unul dintre factorii absolut necesari de a obține progresul!

Leave a Comment