Cuvinte mute…

de MACOVEANU MIHAITA [PARINTELE CUVANTULUI ]

2012-07-14 | |

 Impartasesc destinu-mi, fara teama de clipe nestiute,

Fara ganduri ascunse, fara conditii si chiar fara cuvinte mute,

Deschid catre voi orice traire interna, fara sa bag macar de seama de ce-as putea sa pierd,

Fara interes, fara  sa uit si chiar fara sa-ncerc macar sa cred,

Ca totul e asa cum vreau sa fie, neingradit pastrez continuu idei nemarginite,

Ce ne apar trainic cusute cu ganduri bune, ticluite.

 

Daunator, ar zice unii care nu stiu unde sa se mai uite,

Se pierd treptat in intelesuri ale cuvantului nabanuite,

De parca eu nu am ales ideea lor, gandul suprem, formula potrivita,

Crezand ca astfel vor atinge geniul, sensibil se agita,

Indruga vrute si nevrute, cu iz de teorie fara fond,

Dar nu ma las, compun, creez, cu usurinta mi-i ametesc in rond.

 

Sunt o multime care, nu-si pun macar un semn de intrebare,

Sucind din capul lor patrat, aiurea, la intamplare

Fiind atenti, spun ei la infomatia ce-i inconjoara

E boala grea sa stai in permanenta ametit din cale-afara

Si chiar de-ar fi sa se trezeasca, un minut, din somnul cel porcesc

Prefera in loc sa citeasca, sa creada ce-si doresc…

 

Ii tot gasesc cu crezul lor departe, de membrii-ai grupului de incuiati,

Ai unei secte milenare, formata din analfabeti ratati,

Aterizand pe un taram, ce nu le apartine si le e strain,

Se-afunda intruna si fara oprire, putin cate putin,

Eu insa incerc sa-i las’ in pace, sa-mi scriu povestea in catrene,

Cautator de vorbe-alese si nu comentator din vreme.

 

 

 

Leave a Comment