Cezar va intra în finala Eurovision Song Contest 2013 pe poziția 14

Cezar va concura în finala Eurovision Song Contest 2013, sâmbătă seară, unde piesa “It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) va intra în competiție pe poziția 14, potrivit unui anunț al organizatorilor evenimentului, publicat pe site-ul eurovision.tv.

cezar ouatu int

În marea finală, care se va desfășura sâmbătă seară la Malmö, în Suedia, ordinea intrării în concurs este următoarea: Franța (1), Lituania (2), Republica Moldova (3), Finlanda (4), Spania (5), Belgia (6), Estonia (7), Belarus (8), Malta (9), Rusia (10), Germania (11), Armenia (12), Olanda (13), România (14), Marea Britanie (15), Suedia (16), Ungaria (17), Danemarca (18), Islanda (19), Azerbaidjan (20), Grecia (21), Ucraina (22), Italia (23), Norvegia (24), Georgia (25) și Irlanda (26).

Cezar Ouatu, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena (Suedia).

Cezar concurează la Eurovision Song Contest 2013 cu piesa “It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur).

Finaliștii au fost desemnați pe baza votului telespectatorilor și a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură.

Într-o conferință de presă organizată la Malmö, după anunțarea rezultatelor celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest 2013, Cezar a declarat că este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision, precizând că este foarte mândru să reprezinte la această competiție România și pe toți cântăreții de operă.

“Sunt fericit pentru că sunt un câștigător – sunt în finală. Este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision. Vocea este cel mai important lucru și voi încerca să fiu și mai bun sâmbătă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Am plâns o jumătate de oră după anunțarea rezultatelor. Sunt prea sensibil. Sunt foarte mândru să îmi reprezint țara și să îi reprezint pe toți cântăreții de operă”, a declarat Cezar, într-o conferință de presă organizată la Malmö, după anunțarea rezultatelor celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest 2013.

Întrebat dacă dorește să îi mulțumească vreunei persoane, Cezar a declarat: “Vreau să îi mulțumesc tatălui meu, care s-a dus la ceruri acum trei ani. El este cea mai importantă persoană din viața mea și îi dedic lui această performanță”.

Cezar a mai spus că, cel mai probabil, el va fi câștigătorul marii finale a ediției din acest an a Eurovision Song Contest, însă artistul român a spus că printre favoriți se numără și Georgia și Ucraina.

Leave a Comment