Castelul Peleș închis pentru curățenia generală / VIDEO

pelesCel mai ”vanat” obiectiv turistic din Romania, din categoria monumentelor de arhitectura si istorie, Muzeul National Peles, va redeschis publicului vizitator la inceputul lunii decembrie.
Inchis toata luna noiembrie pentru curatenie generala, Castelul Peles, a intrat in cadrul programului de conservare preventiva.
Decizia a fost luată în condițiile în care luna noiembrie, este luna cu cei mai puțini vizitatori la Muzeul Național Peleș, iar agențiile de turism au mai puține solicitări în această perioadă. Spațiile supuse acestui program complex sunt numeroase și cuprind atât pe cele muzeale, compuse din: 160 de camere, 30 de băi, coridoare, precum și corpul administrativ, podurile sau subsolul. Reprezentanții muzeului spun că pentru reușita acestui program complex se stabilește ordinea operațiilor de curățare a mobilierului și a sutelor de obiecte de patrimoniu. Stabilirea echipelor pe trasee și a desfășurătorului pe etape de lucru, nu este deloc simplă, mai ales că unele dintre sălile muzeului sunt foarte înalte iar accesul la sculpturile ornamentale și tapiseriile de pe tavane, este unul dificil, apelându-se chiar și la alpiniști utilitari.
Fiecare echipă lucrează sistematic, respectând ordinea operațiilor: se degajează spațiile de piesele de artă decorativă, care sunt păstrate în spații-tampon, unde sunt curățate și protejate până la reetalare; piesele de mobilier masive se protejează, apoi se desprăfuiesc pereții, tavanele, candelabrele, se curăță tâmplăria, se șterg geamurile, se curăță covoarele, parchetul și se protejează corespunzător toate spațiile de acces în vederea reetalării pieselor de artă decorativă.
Complexul Muzeal Peleș va putea fi din nou vizitat de către publicul larg începând cu data de 2 decembrie, după ce pe tot parcursul lunii noiembrie a fost închis pentru tradiționalul program anual de curățenie generală și conservare preventivă.

Leave a Comment