Călătorie cu iz regal! VIDEO

Tren regalCalatoria cu trenul a avut, in ultimele zile, un iz regal. Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au ajuns sâmbătă în Gara Regală din Sinaia. Reprezentantii Casei monarhice au plecat cu celebra garnitură de la Gara Regală Băneasa, însotiti de Principesa Maria si Principele Nicolae. Invitati în Trenul Regal au fost si Alteta Sa Imperială si Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, împreună cu sotul ei. Inedita călătorie face parte din proiectul cultural de sărbătorire a Zilei Nationale a României.

Trenul regal a ajuns în Gara Regală din Sinaia la ora 12.00. Primul care a coborât din trenul regal a fost principele Radu, urmat de principesa Margareta. În aplauzele mai multor tineri, cei doi au mers pe covorul roşu, iar apoi au intrat în încăperea gării regale, unde au admirat o expozitie cu poze de epocă a trenului regal.
Turistii sositi în gara din Sinaia, special pentru acest eveniment, au fost deosebit de încântati de sosirea cuplului princiar si s-au fotografiat cu garnitura regală.
Trenul regal a fost comandat de regele Ferdinand societătii italiene Ernesto Breda din Milano. Vagoanele si locomotiva cu aburi au fost finalizate însă abia după moartea sa, în 1928. Garnitura originală, care se păstreaza si astăzi, este compusa din cinci vagoane: un vagon-sufragerie, un dormitor regal cu baie complet utilată si trei cusete pentru însotitorii demnitarilor. Finisajele interioarelor sunt pretioase, mobilierul si lambriurile fiind finisate cu furnir de esente nobile: trandafir, mahon si nuc. Scaunele si fotoliile sunt tapisate cu piele de Cordoba, corpurile de iluminat sunt realizate la manufacturile din Murano, iar vazele si scrumierele au fost fabricate din alabastru.
Trenul regal a putut fi vizitat, duminica, de public, iar in dimineata zilei de 1 Decembrie acesta a oprit la Gara de Sud din Ploiesti. Garnitura a oprit si in garile din Buzău, Râmnicu Sărat si cea din Focsani, aducând astfel un omagiu Suveranilor României Mari, Regele Ferdinand si Regina Maria a României.

Reporter: Razvan Bunea

Leave a Comment