CĂLĂRAȘI/ Acţiune, desfăşurată de poliţiştii rutieri, pentru disciplinarea pietonilor

Ieri, 13 februarie, în intervalele orare 09.00-12.00 şi 15.00-18.00, pe raza judeţului Călăraşi, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni care au vizat combaterea indisciplinei pietonilor şi, în special, a traversărilor neregulamentare, activitate circumscrisă întăririi climatului de siguranţă rutieră pe drumurile publice. Au fost constatate 136 de abateri, fiind sancţionaţi contravenţional 65 de pietoni. Poliţiştii au reţinut şi 6 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere a pietonilor, reamintim acestora că traversarea regulamentară a drumului public, în condiţii de siguranţă, implică următoarele reguli elementare:

– să fie efectuată doar prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător;

– să fie precedată de o asigurare temeinică, pentru angajarea în traversare în condiţii de siguranţă, numai atunci când în imediata apropiere nu circulă vehicule;

– asigurarea prealabilă este obligatorie chiar şi la trecerile pentru pietoni prevăzute cu marcaj şi indicatoare;

– traversarea se efectuează pe marcajul trecerii pentru pietoni, iar acolo unde nu există marcaj, perpendicular pe axul drumului;

– este deosebit de periculos ca traversarea să fie efectuată prin faţa sau spatele vehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

– traversarea drumului trebuie efectuata în pas normal, nicidecum în fugă, dar nici cu întârzieri nejustificate!

sursa foto: foto-press24.ro

 

 

Leave a Comment