Atentie! Canalele rusesti folosesc cel de-al ”25-lea cadru”

images_cms-image

Mass-media rusesti folosesc tehnici de manipulare psihologica prin audiovizual interzise de legislatia internationala si cea ruseasca.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit faptul ca posturile de televiziune din Rusia folosesc tehnologia de manipulare numita ”al 25-lea cadru” interzisa de legislatia internationala, in stirile despre Ucraina. Acest lucru a fost anuntat, astazi, in cadrul unui briefing de presa, de catre sefa serviciului de presa al SBU, Marina Ostapenko, scrie unian.

”Expertii nostri au studiat timp de doua luni posturile de radio si de televiziune din Rusia, in special postul TV ”Rossia 24”. Acestia au gasit dovezi incontestabile despre faptul ca mass-media rusesti recurg la metode periculoase de influenta psihologica care formeaza reactii si atitudini negative. Este vorba, in special, de folosirea tehnologiei celui de-al ”25-lea cadru”. Aceste metode nu sunt interzise doar de legislatia internationala ci chiar si de cea din Rusia”, a declarat Ostapenko.

In cadrul briefingului au fost prezentate mai multe fragmente de cadre din timpul jurnalelor posturilor TV rusesti cu stiri despre Ucraina unde in timpul stop-cadrelor apareau mesaje de genul: ”Banditii ucid”, ”Sectorul de Dreapta ucide!”, ”Sectorul de Dreapta este represiv”, ”Garda Nationala e ucigasa!”.

Totodata, potrivit lui Ostapenko, expertii ucraineni au observat folosirea informatiilor semi-adevarate, pe post de tehnologie de manipulare. In acelasi timp, sunt prezentate in mod repetat informatii si imagini negative care abunda in scene detaliate de violenta. Ea a conchis ca legislatia ucraineana, in special cea a audiovizualului, interzice folosirea tehnologiei celui de-al ”25-lea cadru.”

La randul sau, expertul ucrainean in comunicare, Diana Dutik, a declarat ca astfel de tehnologii de manipulare amplifica gradul de agresiune al telespectatorului si atitudinea negativa fata de Ucraina si de tot ce este ucrainesc. In acest mod telespectatorul rus este distras de la probleme  propriu-zise din Rusia, carora practic nu li se acorda nici o atentie in stirile rusesti.

”De facto se foloseste retorica de razboi care este transferata in societate si care ridica nivelul de agresiune al acesteia”, a declarat Dutik.

Ea a adaugat ca tezele despre asa-zisul ”nazism” si ”fascism” din materialele din mass-media rusesti au inceput sa fie folosite inca pana la escaladarea situatiei din estul Ucrainei, in timpul actiunilor de protest de pe Euromaidanul din Kiev.

Tinem sa mentionam faptul ca practic aceleasi canale de televiziune si posturi de radio din Rusia se transmit si pe teritoriul Republicii Moldova.

sursa: bzi.ro

Leave a Comment