10 euro, sau funerarii 2 in 1

Despre Romania zilelor de astazi s-ar putea scrie foarte mult. Despre romanii zilelor de astazi, de asemenea ar putea fi spuse multe. Dar mai presus de orice, mi se pare fascinant sa analizezi ce specimene a produs Romania ultimilor ani de zile. M-am gandit foarte mult daca sa scriu acest editorial sau sa il pastrez pentru mine, inchis in cele mai adanci si sumbre file ale memoriei, din categoria “Am auzit-o si p-asta”. In cursurile de specialitate am gasit trairea despre care am sa vorbesc sub diverse denumiri, fie managementul furiei, fie stapanire de sine, fie ratiune dura. Sincer, sintagmele anterioare m-au lasat rece. Nu am inteles la ce se refera exact pana nu am scos castile din urechi in timp ce ma grabeam pe strada. Si atunci am descoperit o alta tara. O alta lume. Cea a disperarii, a urletelor de disperare. Mai bine zis am descoperit jungla. Un tinut dezorganizat, dar atat de bine administrat. Administrat de o singura lege. Cea a “eului”, a “sinelui”. De ce spun asta?

In primul rand de ce “specimene”? Simplu. Pentru ca este uimitor cum saracia, disperarea, foamea, in cea mai pura si animalica forma a ei, te transforma. Ne deosebim de animale prin faptul ca avem ratiune. Dar oare ratiunea este condusa de bani?

Treceam prin Centrul Vechi al Bucurestiului, intr-o zi torida de vara. Eram atent la orice si in acelasi timp nimic nu imi atragea atentia. Dand coate, la propriu, si in stanga si in dreapta, am fost “lovit” de urmatoarea propozitie: “Nenea, da si mie 10 euro”. Da, era un copil al strazii, avea in jur de 15 ani si era cat se poate de sincer. L-am privit pentru cateva secunde, dar dupa aceea mi-am dat seama ca se poate ca eu sa fi avut o problema. Acum, statistic vorbind, Romania ar putea trece la moneda unica europeana incepand cu anul 2016, 2017, urmand ca o data precisa sa fie comunicata de BNR la sfarsitul acestui an. Cu siguranta pustiul habar nu avea despre asta. Dar in acelasi timp, era pregatit de schimbare. In marketing am inteles ca promovezi un produs daca studiile de piata arata ca ai cel putin un cumparator pentru el. Urmatoarea intrebare ma obsedeaza din acel moment: oare o fi primit de la cineva 10 euro? Sau macar i-o fi dat si lui de-o paine cineva cativa euro? Dar asta nu e nimic.

Intr-o seara, in timp ce urmaream buletinele de stiri de pe posturile nationale, am auzit ceva ce m-a facut sa realizez ca din acel moment am si eu responsabilitati. Fata de mine, fata de parintii mei, fata de sora mea, fata de viitoarea mea familie. Este definitia perfecta a Romaniei de astazi. Internata in maternitate, o femeie si-a dat viata la scurt timp dupa ce fatul pe care il purta in pantece a decedat. Atat mama, cat si copilul au fost supusi investigatiilor pentru a se determina cauza decesului. Dar cu adevarat socanta a fost declaratia mamei femeii, care si-a pierdut atat nepotul, cat si copilul si care este acum nevoita sa aiba grija de celalalt copil, in varsta de 9 ani de zile, ramas fara mama. Sfasiata de durere, nestiind incotro s-o apuce, a avut o ultima rugaminte. Si nu a vrut sa se razboiasca nici cu statul, nici cu managerii maternitatii, nu a iesit nici in strada si nici nu a scris petitii. S-a rugat medicilor sa lase fatul in burta mamei pentru a ii inmormanta impreuna. Zguduit oricum de scenariu, m-am gandit instantaneu ca ar putea fi o alta cutuma tampita de-a romanilor de a face dintr-un eveniment tragic unul de-a dreptul insuportabil. Dar nici macar in cazul acesta nu aveam dreptul de a judeca. Am crezut ca e vorba de legatura dintre mama  si copil care nu poate fi rupta niciodata. In fine, am fost naiv, sau poate chiar idiot. Dar nu despre asta era vorba. In putinele cuvinte pe care reporterul a reusit sa le scoata de la bunica sfasiata de durere, am inteles ca motivul era cu totul si cu totul altul. BANII. Da. Nu avea bani sa faca doua inmormantari. Nu avea bani pentru a cumpara doua sicrie. Nu avea bani de aruncat la institutiile statului pentru emiterea certificatelor de nastere  si ulterior de deces. Nu avea timp sa stea la cozi interminabile. Nu avea forta sa traiasca in Romania, si din Romania sa isi ia adio, crestineste, de la fiintele iubite.

Cata tarie iti trebuie sa fii atat de strategic? Atat de calculat? Cati nervi iti trebuie sa reusesti sa te gandesti la atat de multe lucruri intr-un timp atat de scurt? Altii platesc bani grei la scoli internationale pentru a face matematica in afaceri. Dar, se pare, Romania este o scoala continua. Sau mai bine spus, un examen continuu. Un test la care esti supus zilnic. Si din cand in cand ai parte si de o evaluare. Precum aceasta. Indiferent cat de bine iti faci temele, cat de bine inveti, sau cat de bine copiezi, oricum nu poti castiga. Pentru ca nu ai optiunea asta.

Si totusi…poate ar fi bine sa multumim cuiva ca ne-am nascut in Romania. Ce ne-ar mai putea infrange?

Cat despre titlu, stiu… Este patetic, dar in acelasi timp spune totul.

Leave a Comment